![]() |
Revista MEDICINA MODERNA Vol. XIV - Nr. 7 (Iulie 2007)
|
L. Macovei, Raluca Stan, Ana Meila, Adriana Sarah Nica, St. Suteanu, V. Stoica T. Mogos, Carmen Dondoi Alina Maria Vilcea, Irina Stoicescu R. Vizeteu, B. Smeu, M. Damian I.D. Bleahu, Camelia Bleahu S. Tovaru, Mihaela Tovaru Carmen Fulga, I. Fulga Ramona Iliuta, Floarea Damaschin, Catalina Rudencu, Gabriela Lilios Carmen Tereanu EDITORIAL: Educatia medicala continua Prof. dr. Stefan Suteanu De cand a aparut ca stiinta, medicina a realizat un progres continuu. O lunga perioada de timp, acest proces a fost lent, dar in a doua jumatate a secolului XX si mai ales in primii ani ai mileniului III, el a devenit deosebit de rapid. In urma cu cateva decenii, diferitele notiuni (legate de progresele medicinei) se perimau in 4-5 ani; astazi, ele se perimeaza de la o luna la alta, ca sa nu spun de la o zi la alta. In trecut, posibilitatea unui medic de a se tine la curent cu nouatile era destul de larga; spre exemplu, un internist se putea pregati, cu competenta, atat in domeniul cardiologiei, cat si in cel al reumatologiei; medicina romaneasca a avut internisti renumiti, cum ar fi N.Gh. Lupu si Iuliu Hatieganu, si din generatia ulterioara - Ion Bruckner si Radu Paun. In prezent, acest lucru nu este posibil, iar tendinta la specializare si chiar ultraspecializare a fost nu numai binevenita, ci chiar necesara. In vederea mentinerii la curent cu noul, toti medicii, indiferent de specialitate, trebuie sa faca un efort permanent, de informare continua. Spre deosebire de alte profesii, in cazul carora se poate afirma ca un absolvent stie destul de multe lucruri si are suficienta competenta, in medicina, absolventii stiu relativ putin, iar pregatirea lor ulterioara este cea care le asigura o competenta in crestere. Bineinteles, daca privim problema si din acest unghi, alaturi de cel prin care am subliniat ritmul rapid actual in aparitia noului, medicii trebuie sa fie preocupati, in permanenta, de continua lor pregatire. Din fericire, ei au la indemana o serie de mijloace, care le permit sa realizeze acest obiectiv. As aminti: revistele medicale (romanesti si straine), cartile medicale (dintre care tratatele au o mare importanta, despre care am vorbit intr-un alt editorial), cursurile postuniversitare (destul de numeroase; ele pot cuprinde un numar mare de medici), participarea la manifestarile stiintifice (simpozioane, conferinte nationale, congrese nationale si internationale), mijloacele moderne, create de progresele informaticii si comunicarii (dintre care as sublinia utilitatea accesului nelimitat la Internet). Daca exista aceste mijloace, este firesc ca ele sa fie folosite; este firesc, de asemenea, ca factorii de decizie (Ministerul Sanatatii, Ministerul Invatamantului, Colegiul Medicilor) sa se preocupe de perfectionarea lor si de stimularea medicilor pentru o cat mai larga utilizare. In aceasta directie, cred ca sunt binevenite si unele masuri, cum ar fi acreditarea periodica a medicilor, realizarea cu totala transparenta a acesteia (prin respectarea riguroasa a conditiilor de acreditare), sprijinirea medicilor ori de cate ori acestia demonstreaza intentia de a se pregati (organizarea de cursuri postuniversitare, crearea unor facilitati pentru participarea la manifestarile stiintifice din tara si din strainatate, etc). Am trecut in revista unele aspecte referitoare la educatia medicala continua; am convingerea ca, prin realizarea obiectivelor amintite, va creste in permanenta competenta profesionala a medicilor din tara noastra, ceea ce se va traduce printr-o mai buna ingrijire a bolnavilor nostri. |
![]() |
Revista MEDICINA MODERNA Vol. XIV - Nr. 8 (August 2007)
|
SUMAR: T. Mogos, Carmen Dondoi M.Tanase, A.Balanescu M. Cojocaru C. Dragomirescu, O. Ginghina M.Ciocirlan, M. Ciocirlan, M. Diculescu V. Ghita, T. Nita, A. Bucur C.Bleahu A. Zugravu, S. Stoleru, I. Spanu, N. Malureanu, I. Fulga D. Matei, A. Restian, C.Comanici, R.I. Trascu EDITORIAL: Necesitatea abordarii interdisciplinare a anomaliilor fetei si maxilarelor Prof. dr. Corneliu Burlibasa Anomaliile congenitale ale splahnocraniului afecteaza aproximativ 0,5% din populatie, la care se adauga afectiunile dobandite in urma traumatismelor sau exerezelor chirurgicale pentru tumori. Pe langa aspectul fizionomic afectat, toate aceste anomalii sunt insotite de tulburari functionale ale fonatiei, masticatiei si chiar ale auzului, care influenteaza negativ integrarea sociala a bolnavilor si implicit calitatea vietii acestora. Nu trebuie ignorat nici faptul ca exigentele bolnavilor privind aspectul fizic au crescut, datorita posibilitatilor de informare pe care le ofera la ora actuala mass media. Cele mai frecvente anomalii congenitale ale sxtremitatii cefalice, despicaturile labio-maxilo-palatine, nu presupun doar plastia in primele luni sau ani a despicaturilor labiale si palatine. Este imperios necesara colaborarea intr-o prima perioada cu pediatrul pentru monitorizarea dezvoltarii somatice, cu specialistul O.R.L. pentru depistarea precoce si tratarea tulburarilor de auz, frecvente an aceste malformatii, si a specialistului logoped, care in asemenea situatii foloseste metode specifice de educare pentru pronuntia fiecarei foneme sau grup de foneme. De asemenea, logopedul apreciaza daca suportul morfologic al fonatiei este corespunzator sau sunt necesare interventii de faringoplastie sau de eliberare a miscarilor musculaturii labiale sau linguale. Este necesara, de asemenea, supravegherea si tratarea de catre specialisti avizati a oricaror leziuni dentare. Administrarea pe cale generala de produse fluorurate este benefica pentru profilaxia cariilor atat la dentitia de lapte, cat si la cea permanenta, dar si aceasta este necesar sa fie facuta in colaborare cu medicul pediatru. In cazul acestor malformatii, eruptia dintilor permanenti este afectata, iar copii sunt la varste la care percep acest fapt. Terapia de redresare a pozitiilor dintilor permanenti la copii cu despicaturi labio-maxilo-palatine are o serie de caracteristici, de care ortodontul trebuie sa tina seama. Aparitia aparatelor ortodontice fixe aplicate prin colaj, permite efectuarea redresarilor dentare, de cele mai multe ori, aceste aparate trebuie sa largeasca si baza de implantare maxilara. Nu de putine ori, tratamentul ortodontic este necesar sa fie extins si la mandibula. Oricat de perfecta ar fi efectuata plastia primara de inchidere a despicaturii labiale, pe masura ce copilul creste, apar unele asimetrii ale orificiilor narinare, lobului nazal, a columelei si chiar ale buzei. Corect este ca interventiile de plastie definitiva sa fie facute numai dupa ce maxilarele si-au terminat procesul de dezvoltare, iar dintii sunt corect aliniati. Dar, pe langa aceste deformari, secundare despicaturilor labio-maxilo-palatine, foarte adesea maxilarele nu sunt dezvoltate armonios, in sensul ca maxilarul superior este retrudat, iar mandibula este in pozitie prognata. Exista, de asemenea, o serie de anomalii dento-maxilare, care pot afecta intr-o masura mai mare sau mai mica aspectul fizionomic si functional al fetei si maxilarelor. Astfel, prognatismul madnibular, cu proeminenta caracteristica a barbiei si cu treimea inferioara a fetei marita, profilul facial concav si tulburari de vorbire si alimentatie prin pozitia anormala a dintilor beneficiaza nu numai de tratamet chirurgical, ci impun asocierea de terapii functionale pre-si postoperatorii. Situatii dificile sunt acelea in care un prognatism mandibular este asociat cu un retrognatism maxilar. Alteori, in cazul retrognatismului mandibular, profilul facial este accentuat convex, in situatii severe, prezentand chiar un "profil de pasare". Pentru anomaliile dento-maxilare severe, este necesar un tratament complex, de lunga durata, prin colaborarea interdisciplinara intre chirurgul oro-maxilo-facial si medicul ortodont. Dupa consultul interdisciplinar si stabilirea diagnosticului anomaliei, prima etapa de tratament este ortodontica. Etapa urmatoare este cea chirurgicala, se poate institui doar dupa incheierea perioadei de crestere. Interventia chirurgicala vizeaza osteotomia mandibulei sau/si a maxilarului si retrudarea sau avansarea acestora (dupa caz), in pozitie normala, calculata preoperator, pe baza planificarii pe radiografii si modele de studiu. Se asociaza, uneiori, si alte interventii corectoare. De exemplu, genioplastia, care vizeaza refacerea conturului barbiei; alteori, pentru o avansare poarte mare a mandibulei, de peste 10 mm, este necesara interpozitia unui fragment de os recoltat din creasta iliaca pentru refacerea continuitatii osoase. Pentru anomaliile dento-maxilare mai putin severe, mai ales in cazul in care sunt prezente perturbari ale pozitiei dintilor, un tratament ortodontic bine condus este suficient. Tratamentul chirurgical al afectiunilor oncologice ale fetei si maxilarelor necesita adeseori exereze intinse, care chiar dupa vindecarea chirurgicala lasa defecte infirmizante fizionomice, dar si functionale. Acoperirea defectelor post-exereza cu lambouri prelevate din vecinatate poate uneori ameliora calitatea vietii. Intrate in practica in ultimele decenii, se realizeaza acoperirea defectelor osoase si de parti moi folosind lambouri libere osteomiocutanate, prelevate din zona peroneului sau a crestei iliace. Daca situatia clinica impune, pe transplantele osoase, se poat aplica si implanturi dentare. Utilizarea tehnicilor microchirurgicale pentru acoperirea defectelor intinse post-exereza are avantajul ca permite o radicalitate oncologica mai buna, iar acoperirea defectelor este mult mai fizionomica. Marele dezavantaj al acestor interventii este dat de amploarea actului operator si necesitatea unei dotari tehnico-materiale deosebite. Sechelele traumatismelor severe ale maxilarelor si fetei beneficiaza de o terapie de reconstructie plastica, neceistand adeseori refracturari si fixari in pozitie corecta, uneori chiar osteoplastii reconstructive, urmate de plastii ale partilor moi, care vor beneficia de suportul oaselor maxilare pozitionate corect. |
![]() |
Septembrie 2007 (vol. XIV, nr.9)
|
SUMAR: F. Berghea, M. Abobului, St. Suteanu Claudia Ciofu, St. Suteanu Antoneta Ion, Carina Mihai, R. Ionitescu, V. Stoica M.C. Popescu, Delia Marga Foianu E. Copaciu, E. Ursache, V. Arama, M. Lache C. Dragomirescu, O. Ginghina Mihaela Tovaru, Simona R. Georgescu D. Matei, Rodica Matei, Florina Comanici, Eliza Ionita, R.I. Trascu C. Danilevici C. Bâra Editorial: Despre noi... Prof. Univ. Dr. Constantin Bâra „Pentru a guverna, nu încercati sa va grabiti si nu cautati profituri. Daca vreti sa va grabiti, nu veti patrunde nimic temeinic. Daca veti umbla dupa profituri nu veti putea îndeplini lucruri mari”... spunea cu mult timp în urma Confucius si realitatea de zi cu zi pe care o traim în ultima perioada, a dovedit-o din plin... nu doar la nivelul întregii societati, ci si în arealul restrâns în care traim, gândim, producem noi... noi cei formati si dedicati învatamântului medical superior. Anii din urma au impus transformari atât în forma, cât si în fondul învatamântului, pe care înainte de anii 90 nici macar nu le puteam banui. Este indubitabil faptul ca ele sunt necesare, dar la fel de necesara este si întelegerea realitatii ca adoptarea lor pur si simplu, nu este o solutie... macar si pentru faptul ca între conditiile noastre si cele din lumea spre care facem eforturi sa o ajungem din urma, exista diferente care în multe privinte sunt – pentru moment – insurmontabile. Totul este rodul unei evolutii, iar aceasta presupune parcurgerea obligatorie a unor pasi, care nu pot fi nici scurtati si nici sariti. Între propria-ti evolutie si adoptarea rezultatelor unei evolutii care nu-ti apartine este o foarte mare diferenta... ignorarea acestui aspect conduce doar la imitatie.Acel ceva propriu este esential, pentru ca învatamântul medical ca orice învatamânt este subordonat unui scop, iar acesta depinde printre altele de particularitatile locale. Dar se tine cont de ele ? Impresia generala este ca nu... (!), impresia generala este ca suntem foarte preocupati sa adoptam si nu sa ne adaptam... „ne grabim si vrem sa culegem un profit” maxim si imediat din faptul ca implementam chiar sisteme care nu ne sunt proprii ce nu corespund de cele mai multe ori realitatii noastre istorice. Implementarea ne glorifica... (!) doar si ca simplu fapt ca am reusit asa ceva, desi realitatea ne arata ca foarte frecvent „nu patrundem nimic temeinic”. Propriu trebuie sa însemne strategie, adica sa stii ce este necesar si care sunt mijloacele de atingere a acestui scop. Obiectul acestui tip de învatamânt îl reprezinta studentul... , pe care – ca sa fim si sinceri – l-am cam neglijat, fiind mult mai preocupati de noi cadrele didactice si aspectele institutionale formale, decât de partenerii nostri mai tineri. De prea mult timp nu mai exista preocupari asupra programelor analitice, care – în organizarea lor generala - sunt ori personalizate, asa cum se întâmpla în cazul cadrelor didactice cu adevarat performante, ori dimpotriva sunt clasice... si de ce sa nu spunem aproape anacronice. Nu exista preocupari în privinta legaturilor dintre acele programe analitice ce ar putea fi grupate în domeniul medical, respectiv chirurgical. Metodologia de predare, de monitorizare a formarii si informarii studentilor, cât si metodologia de evaluare a gradului lor de pregatire, au iesit de mult din atentia noastra, ca sa nu mai vorbim de unele modalitati obiective de apreciere a cadrelor didactice de catre studenti, lucruri care în alte parti ale lumii se aplica. Ne-am îndepartat de student care se simte prea putin motivat prin ceea ce vede zi de zi si ceea ce prevede în perspectiva orizontului apropiat. Stie ca trebuie sa se descurce – si unii se gândesc chiar la orice (!) – în conditiile în care facultatea ar trebui sa fie calea în folosul propriei valorificari si al valorificarii sociale a profesiei lui. Dar, exista vreo idee de câti noi absolventi este nevoie atât imediat cât si mai ales în perspectiva, exista vreo idee despre structura specialitatilor necesare ? Marea grija a facultatilor si a universitatilor este sa nu piarda studenti si de aici deriva rabatul evident de la calitate; de la an la an simtim tot mai pregnant declinul pregatirii profesionale a mai tinerilor nostri parteneri, în care – vrem sau nu – ne reflectam obligatoriu -... de la an la an simtim cum calitatea lor scade... Si totusi continuam (!)... crezând cu fervoare ca este mai bine sa transformam institutiile de învatamânt superior în institutii de cercetare de masa, ocupându-ne în secundar si numai atunci când mai este posibil si de studenti. De aici si deturnarea ponderii criteriilor de concurs pentru ocuparea posturilor didactice catre cercetarea de vârf si nu catre prestanta si relevanta didactica si reflectarea ei în produsul pe care îl generam: studentul de azi, respectiv medicul de mâine. Nu neaga nimeni importanta calitatii de cercetator a cadrului didactic, dar normal este sa fie vorba doar de o latura a personalitatii sale si nu mai mult (!). În plus, cercetarea în toata lumea se face mai ales cu cadre specializate si dedicate si în conditiile unor baze materiale adecvate, de care nimeni – la noi cel putin – nu mai vorbeste. Imitam ceea ce întelegem, dar problema este: întelegem chiar tot ? Si mai vorbim despre noi – cadre didactice si studenti -... noi, care dintr-un tot unitar devenim noi unii... si ei altii... „Când nu suntem uniti prin Metoda, nu putem face proiecte comune” spunea cu mult timp în urma Confucius si realitatea de zi cu zi (...) |